Udatul Ionilor - 7 Ianuarie
La Tălmăcel, Ionii sunt sărbătoriţi în fiecare an printr-un străvechi obicei.
Pentru locuitorii din satul Tălmăcel si pentru cei din localităţile apropiate, Sf. Ioan s-a transformat de mult timp
într-o zi specială, speciăla pentru că de zeci de ani, in această zi, oamenii se întâlnesc la pârâul din Tălmăcel ca să-i
ude pe Ioni. Deşi "atracţiile" lumii moderne îşi fac simţită prezenţa şi în cadrul acestui obicei, "Udatul Ionilor" este o
tradiţie ce vine de demult şi e păstrată. Aşa că, sâmbătă, la amiazi, când am poposit în Tălmăcel, pregătirile erau deja
spre final.
Pregătiri, pregătiri
Intram in una dintre gospodarii, unde barbati si femei se agita in jurul unui car, pentru a-l impodobi. "Se aduc din
padure doua varfuri de brad si cetina si legam aceste varfuri pe car si intre boii de la jug. Apoi punem peste ele chindeaua
care sunt tesute dinainte. Sunt chindeaua vechi, frumoase, pe care nu le folosim oricand", ne spune una dintre femeile din
sat. Carul alegoric este aproape impodobit si iti ia ochii prin multimea de culori. Se munceste repede, pentru ca in curand
clopotele din turla bisericii vor da, ca in fiecare an, semnalul pentru iesirea carului din curte.
Colindand pe ulitele inguste, la o alta casa ne intampina aceeasi voie-buna. Aici se pregateste unul dintre calarasi. Calul din mijlocul curtii este "imbracat" in haine de sarbatoare. Se pare ca sarcina de a-l impodobi le-a revenit in special tinerilor din sat, care leaga de capastru traditionalele batiste vechi, cusute de bunici sau strabunici, pe care, de obicei, le poarta la serpar. Agitatia e mare si pare ca sporeste cu fiecare nou element de decor. Printre flori si tesaturi observi si panglici tricolore, icoane cu Fecioara Maria si Iisus. Dar privirile celor veniti sa dea o mana de ajutor sau cele ale simplilor vizitatori curiosi, sunt atrase instantaneu de aparitia unui calaras. Costumul popular sobru, in alb si negru, e inveselit de braul multicolor purtat peste piept, de zurgalaii de la picioare si de ornamentele pline culoare ale margelelor cu migala cusute pe caciula.
In graba, inainte de a ne indrepta spre biserica din sat, poposim cateva minute intr-o alta curte, unde eroii scenei sunt doi baieti de cinci si sapte ani, nerabdatori sa urce pe magurusii ce asteapta... rabdatori sa fie impodobiti. Cel mai mic dintre baieti, Andrei, ne spune ca a calarit magarusul la "Udatul Ionilor" si in urma cu doi ani, asa ca stie ca magarusii si mosul si baba din paie, imbracati in costum popular care se invartesc pe roata de car trasa de magari, vor face deliciul publicului in timpul alaiului pana la parau.
Tricolorul junilor
Ulitele satului sunt deja mult mai animate decat la sosirea noastra. Oamenii au iesit de la Biserica, oaspetii au sosit, asa ca plecarea alaiului se poate face in orice moment. Dar, in acest rastimp al asteptarii, un calaret strabate satul fluturand tricolorul. E primarul cetei mari, iar periplul sau prin sat aminteste de un moment petrecut cu aproape noua decenii in urma. In 7 ianuarie 1919, la sarbatoarea talmacenilor au participat locuitori de pe Tarnave, Mures si din Apuseni, iar primarul cetei a defilat, in acea zi, cu steagul proaspat introdus in "arsenalul junilor". Era un semn de bucurie pentru Marea Unire infaptuita in decembrie 1918.
Calaretii colinda acum satul, iar in trapul cailor se indreapta spre punctul unde intreg satul pare ca fierbe: in gospodaria ce a gazduit impodobirea carului alegoric, boii au fost injugati, iar alaiul e gata sa o porneasca prin sat pentru a-i aduna pe Ioni.
Un alai de culoare si sunet
Trecerea alaiului pe ulitele satului, un alai deschis de calareti si format din carul alegoric si magarusii cu mosul si baba din paie, este unul dintre momentele care ii aduce pe talmaceni acasa si pe vizitatori in acest sat. E un spectacol de culoare si sunet, sustinut de "chindeauale" ce acopera haciugile, boii si caii, de florile din coarnele boilor si de pe jug, de broderiile din margele de pe caciulile tinerilor. Toate aceste elemente, perpetuate prin traditie par sa se regaseasca in versurile pe care junii si junele din car le canta. Versurile vechiului cantec "Frunzulita verde, verde de stejar" sunt invatate de la o generatie la alta si ele sunt acelea care domina acest spectacol, pentru ca ele surprind probabil cel mai bine sufletul oamenilor din aceste locuri.
Pana prin 1945, regula era ca feciorii cetei mari sa se faca calarasi, iar cei de la ceata mica, calarasi in car. Mai tarziu, fiecare ceata isi impodobea propriul car, fiind chiar o intrecere intre cele doua cete pentru a obtine mai multa admiratie din partea satului, arata Gabriel Stroila, in "Cartea satului Talmacel".
Ionii sunt udati pentru un an mai bun
Drumul calaretilor si al carului alegoric prin sat este "flancat" de multimea care priveste de pe margini si se alatura
apoi cortegiului, astfel ca, o data ajunsi la apa ce strabate satul, intreaga suflare se concentreaza in acest loc. Rolul
principal revine aici junilor care abia asteapta sa ude fiecare Ion. Primul udat este, dupa obicei, preotul satului, urmeaza
oficialitatile prezente si Ionii, fiecare avand apoi datoria de a continua acest ritual al udatului prin gustarea vinului
oferit de junii satului. Multimea se inghesuie sa vada acest vechi ritual, care se crede ca le va aduce prosperitate si
bucurii, in noul an, celor care sunt udati. Unii dintre privitori au fost martori ai acestui obicei in fiecare an, altii au
venit sa-l vada pentru prima oara.
"Sarbatoarea din satul nost' e tot asa cum o fost si inainte. Obiceiul nu se pierde daca tine la el tineretul. Am fost si io la ceata cand eram tanar. Acum am 70 de ani", ne spune Nicolae Craciun si, in timp ce ascultam amanuntele despre Udatul Ionilor de odinioara, junii, care isi fac cu greu loc prin multime, se indreapta impreuna cu ceilalti privitori spre biserica din sat. Aici, dupa traditie, se desfasoara jocul calarasilor. Sarba, invartita, hategana, jiana si hora, aceasta este ordinea jocurilor pe care junii si junele au invatat-o inca din anii cand erau doar niste copii ce priveau plini de curiozitate "Udatul Ionilor". Astazi, la randul lor, sunt priviti de alti copii, care sunt sunt asteptati sa duca mai departe obiceiul, pentru ca "e invatat din generatie in generatie si ne reprezinta", dupa cum marturisea judele cetei mari, Ilie Mitrea. Cu gandul la copiii care sunt asteptati sa continue acest obicei peste ani, parasim Talmacelul. Aici sarbatoarea continua, mai ales in casele Ionilor.
Frunzulita verde, verde de stejar Ia vezi draga copilita ce mai armasar. Armasar mandru si negru, Ager sprintenel, Negru si cu stea in frunte, Sar prin foc cu el. Copilita balaioara Fii cu Dumnezeu Eu plec draga surioara Sa-mi fac rostu meu. La oaste, tara ma cheama Haideti frati romani Sa ne batem fara teama Cu orice pagan!