Despre originea Tălmăcelului

Prima atestare a satului Tălmacel este dată in anul 1453, odată cu prima deplasare a regelui Ladislau al V-lea în această zonă, fiind menţionat după documentele acelei vremi, alături de Talmesch-ul săsesc si Tălmăcelul românesc, acest lucru datorându-se probabil faptului că denumirea întregii zone cuprinsă între Cibin – Râul Sadu şi pârâul Tălmăcelului, saşii fiind aşezaţi între Cibin şi Râul Sadu, iar românii între Râul Sadu si pârâul Tălmăcel.

Tot pentru prima dată apare în aceste documente şi satul “Plopi”. În ceea ce priveşte data apariţiei în istorie a localităţii Tălmăcel, sursele istorice săseşti nu amintesc o dată precisă, poate şi datorită faptului că până prin anul 1650 tălmăcenii nu au fost trecuţi în nici o evidenţă ca fiind datori faţă de Universitatea Săsească. Aceasta ar duce la o primă concluzie că până în jurul anului 1500 locuitorii Tălmăcelului erau reprezentaţi în faţa fiscului de către saşi, ceea ce arată că aceştia au convieţuit mult timp împreună.

Deosebit de interesant apare în Diploma lui Ladislau din 1453 numele localităţii “Plopii”, care aproape toţi care au cercetat zona nu au putut identifica locul pe care se găsea. Cel mai probabil, această aşezare se găsea undeva pe comunicaţia Boiţa – Tălmăcel– Sadu, pe terenul care azi se numeşte Plopii Mari si Plopii Mici din teritoriul satului Tălmacel, la 2 km depărtare de actuala vatră a satului, pe valea Tălmăcuţului.

Denumirea de Tălmăcel apare pentru prima oară în documentele timpului în anul 1488, ca un sat de 10 familii, în comparaţie cu Boiţa care avea 23 şi Răşinari 62 de familii. Cifrele par a fii deosebit de mici, acestea fiind probabil acele familii care plăteau dări la stat sau care se aflau în slujba familiilor aristocrate săseşti.

Cu timpul, populaţia satului Tălmăcel a crescut în mod continu reuşindu-se construirea unei biserici a comunităţii române din această zonă în anul 1784.